Coşul meu

Coşul meu

Producători

     PIEL FRAMA logo

Suntem distribuitori exclusivi ai produselor PIEL FRAMA în România, statut obţinut la puţin timp după ce am început colaborarea cu prestigioasa companie spaniolă, realizând că avem valori şi principii de business comune. Suntem foarte mândri de faptul că am reuşit să facem cunoştinţă clienţilor români cu produsele companiei PIEL FRAMA din simplul motiv că experienţa de 60 de ani în prelucrarea pielii îşi spune cuvântul: husele sunt lucrate manual conform unor standarde înalte de cei mai buni tehnicieni.

Fiecare nouă apariţie pe piaţa telefoanelor mobile este urmărită şi, în cel mai scurt timp, specialiştii PIEL FRAMA realizează design-ul după care se produce o nouă husă din piele. Atenţia deosebită acordată detaliilor, finisajele de o calitate rară, designul modern şi sofisticat, calitatea pielii fine tratate prin procedee pur ecologice, toate aceste caracteristici fac din produsele companiei PIEL FRAMA unele dintre husele premium destinate protejării smartphone-urilor. Pielea este elementul natural cel mai potrivit pentru a exprima viziunea noastră despre lucrul bine făcut şi poţi alege pentru husa ta piele de viţel, de crocodil sau de struţ, în culori moderne sau clasice.

 

 NOREVE Saint Tropez logo

 

În definirea conceptului de haute-couture, produsele companiei franţuzeşti NOREVE Saint Tropez joacă un rol esenţial. Eleganţa şi rafinamentul specifice unui oraş precum Saint-Tropez se regăsesc în husele din piele pe care NOREVE Saint Tropez le produce. Dacă vrei să fii „chique” precum francezul şi îţi plac elemente ale culturii lor, atunci husele NOREVE te vor încânta, aşa cum aveau să descopere acest lucru milioane de clienţi din 2004 până în prezent.

Caracteristica huselor din piele marca NOREVE Saint-Tropez este unicitatea modelelor, la care contribuie o echipă de oameni creativi, pasionaţi de excelenţa în domeniul tehnologiei mobile. Husele sunt ambalate individual, în casete elegante, care le protejează până ajung la destinaţie. Acolo îşi iau în primire rolul de a avea grijă de investiţia ta. Toate produsele NOREVE Saint-Tropez sunt realizate manual din materiale de înaltă calitate, lucrate cu grija pentru detaliu, un accent deosebit fiind pus pe caracterul estetic şi practic al acestora. Astfel, ele satisfac pretenţiile celor mai excentrici clienţi.

 

 

     PROPORTA logo

 

Dacă nici spaniolii şi nici francezii nu reuşesc să te convingă, atunci poate englezii, cu seriozitatea lor, sigur o fac. PROPORTA este nu numai un brand de huse din piele pentru telefoane mobile, laptop-uri sau mp3 playere, ci şi un producător inventiv de accesorii extrem de căutate în lume. Soluţiile pe care le pune la dispoziţia clienţilor sunt dintre cele mai inovatoare şi sigur vei avea nevoie, la un moment dat, fie de o husă din silicon, fie de o folie protectoare pentru ecranul telefonului, fie de un set de boxe portabile cu care poţi să încingi o petrecere oriunde şi oricând, fie de un încărcător portabil pentru gadgetul tău. În total, PROPORTA pune la dispoziţia clienţilor săi peste 3.000 de accesorii, bazându-se pe experienţa celor 13 ani în domeniu.

Husele din piele ecologica PROPORTA sunt făcute să reziste celor mai puternice şocuri la care ar putea fi supus telefonul tău, având încorporată o plăcuţă din aluminiu pe partea din faţă a husei. Îmbrăcând la fix telefonul, husa precum o carapace îl va proteja şi, în acelaşi timp, îi va da o notă de distincţie. Lumea va admira la ea finisajele şi cusăturile executate cu migală, iar aspectul final al husei va stârni cuvinte de laudă.